2012-01-24T21:19:00.001+02:00

Cred că doar așa mă apucă pe mine scrisul pe blog, atunci când mă aflu într-o stare vecină cu disperarea. Cu renunțarea. Hm, veșnicile mele nemulțumiri și reproșuri la adresa vieții, sau poate de fapt la adresa mea, mă întristează și mai mult când mă fac să realizez că ele nu sunt decât dovezi ale banalității mele. Și de ce mi-am găsit eu fix să mă plâng acum? La naiba, îmi place să mă plâng și la fel de bine, mă plâng pentru că-mi place să mă plâng. Nu vă cer să mă judecați. Nu vă cer să-mi spuneți în față că nu știu să apreciez ce am.

Petrec prea mult timp cu mine însămi. Până acum ceva timp credeam că este o parte din ritualul meu de refugiu, dar adânc înăuntrul meu e o lume înfricoșătoare cu gânduri de-o ciudățenie rară, și cu cât le analizez mai mult ideologia, mă afund și mai tare în nemulțumiri. La ce bun să realizezi cât de mizeră poate fi viața? Nu-ți dă decât bătăi de cap. Ignorance is bliss. Decât să mă înconjor de oameni care nu-și dau interesul să înțeleagă sau în care mi-am pierdut încrederea, mai bine rămân eu cu mine. Cel puțin acolo încă e cald.

P.S. Am nevoie de un shut-down și de un restart. Urgent. Altfel o să-mi suprasolicit memoria cu tâmpenii inutile. Atât de adevărat: „sentiment is for the weak, sentiment is a chemical defect found in the losing side”...

Bilanț

2011-12-31T23:50:00.000+02:00

Melancolia plutește în aer și amintirea plăcută a unui an care a mers mult, mult mai bine decât aș fi îndrăznit să sper e atât de vie în mine, pulsează în toate colțurile eului, și se repetă la infinit, ca mitica derulare a întregi vieți atunci când se apropie momentul sfârșitului. Un sfârșit încărcat cu dramatism ușor exagerat, cel puțin pentru mine; părăsesc siguranța trecutului pentru a mă avânta în imprevizibilitatea viitorului, dar de data asta ceva e diferit: eu sunt diferită, pentru că după zbuciumul din vară, cred în sfârșit că am reușit să găsesc formula ideală: privesc cu sclipirea optimismului și a nerăbdării în ochi, pregătită totodată să înfrunt abisul, fără să las cele două perspective să facă schimb de locuri ~~așa cum am mai făcut~~ .

Cu siguranță 31 decembrie este ziua oportunităților, ultima șansă înaintea unui nou început când crezi că mai poți schimba ceva, mai poți îndrepta ce n-ai avut timp să faci tot anul. Și parcă simți că dacă o faci acum, are mai multă importanță, e mai probabil să reușești. Ca și când n-ar mai exista nicio altă șansă. Ca și când ți s-ar reteza orice sorți de izbândă dacă nu închei socotelile cu 2011, dacă nu faci ce crezi că e corect să faci, chiar dacă-ți place sau nu. Și în toată agitația șanselor care vin și pleacă vâjâind în jurul capului tău, te oprești să privești imaginea de ansamblu, într-o stare de imobilitate cronică, și te gândești că cel mai bine, de fapt, e să lași lucrurile așa cum sunt.

Îndrăznesc să spun că 2011 a fost apogeul a tot ceea ce însemn eu, pe toate planurile, fără excepție. Acum, la final, realizez că a fost primul an de până acum când am simțit cu adevărat că trăiesc. Am reușit să definesc aspecte ale proprii personalități care înainte îmi erau străine de orice posibilitate de înțelegere, am avut ocazia să citesc cărți geniale și să vizitez locuri de-un pitoresc excepțional, am cunoscut persoane fascinante, am experimentat pentru prima dată febra examenelor și am învățat jocul complementar al ușilor: mereu va fi alta deschisă care să aline durerea celei închise. Am descoperit multă muzică bună.Am avut curajul să las adevăratele mele pasiuni să mă definească, fără să-mi pese dacă vor fi acceptate sau nu. A fost un an foarte prosper cu blogul. Am trecut de primul semestru de liceu mai bine decât mă așteptam. 2011 a fost anul filmelor magnifice, de aici amintesc Pirații din Caraibe partea a 4-a, Harry Potter și Talismanele Morții partea a 2-a, Saga Amurg: Zori de Zi partea 1, Sherlock Holmes-Jocul Umbrelor (văzut, plăcut, recomandat cu cea mai mare căldură) și multe altele, ca să nu mai zic de piesele de teatru văzute anul acesta, cu menționare ade rigoare pentru Crimă la Howard&Johnson .

Vag, foarte vag îmi amintesc cum era „Adelina” de la sfârșitul lui 2010; știu doar că era melancolică de încheierea unui deceniu. Deceniul acesta a început bine ~~și sper ca teoria mea că orice începe bine se termină inevitabil prost să nu fie întemeiată~~ .Poate că de aceea sunt un pic reticentă despre cât de bun va fi 2012: nu-mi doresc să mă schimb major, așa cum am făcut-o în 2011, în bine ce-i drept; nu vreau să uit felul în care mă simt acum: mulțumită de mine, în armonie cu cei din jur și cu mine însămi.

Am un singur indiciu deocamdată că 2012 are o șansă să egaleze 2011: „The Origin of Love”-aprilie 2012. Magnific talent al destinului să aranjeze piese haosului din mine. Nu pot decât să aștept să iau parte la ce-mi rezervă viața.

Vă doresc un 2012 atât de bun încât să vă întreacă așteptările, un 2012 în care să simțiți că nimic nu vă poate deznădăjdui sau opri din realizarea visurilor!!!

Life's a Funhouse

Bilanț